sâmbătă, 28 iunie 2008

Începutul schimbării. În bine sau în rău?!

După două decenii de dictatură sub cizma lui Neculai Răţoi, pe 15 iunie 2008 păşcănenii au ales schimbarea. Mai ales tinerii şi intelectualii s-au mobilizat ca niciodată şi au votat în favoarea liberalului Grigore Crăciunescu. Evident, nu a fost un vot de simpatie pentru câştigător, ci un vot de sancţiune socială anti-PSD, împotriva lui Răţoi şi a întregului sistem mafiot pe care l-a creat şi întreţinut 18 ani de zile pe spinarea păşcănenilor. Un vot pentru schimbare, plin de ură şi speranţă!
Principalul beneficiar al acestei conjuncturi este liberalul Grigore Crăciunescu, care a câştigat funcţia de primar al Paşcaniului. Deşi a făcut greşeli mari în campania electorală şi a avut un program electoral lipsit de consistenţă, Crăciunescu merită felicitat în acest moment pentru succesul obţinut.Din statistici reiese că a reuşit să adune în favoarea sa atât voturile lui Leonard Rusu, cât mai ales pe cele ale fostului candidat independent.
Crăciunescu a fost principalul beneficiar al campaniei electorale „Schimbare şi Progres”, a lui Dionisie Afloroaei, dar şi a activităţii jurnalistice din ultimii 4 ani de zile a ziarului „Orizontul”, care a criticat în mod constant derapajele administraţiei locale. Ex-deputatul liberal a simţit bine pulsul păşcănenilor şi le-a exploatat la maxim aşteptările printr-o campanie populistă, o campanie de atitudine, şi nu bazată pe programe şi proiecte.Greul pentru Crăciunescu şi echipa lui abia începe.

Continuare in ziarul Orizontul

Pactul cu Diavolul ?!

La începutul anului, vă aduceam la cunoştinţă că eu şi colegul meu Emilian Şoldan, de la ziarul „Orizontul”, îl sprijinim în campania electorală pe independentul Dionisie Afloroaei şi nu pe social-democratul Dumitru Pantazi, liberalul Grigore Crăciunescu sau democrat-liberalul Leonard Rusu.
După o campanie deloc uşoară, la 1 iunie 2008 păşcănenii au decis ca independentul Dionisie Afloroaei să meargă mai întâi în Consiliul Local, reuşind să se claseze pe locul IV în cursa pentru Primăria Paşcani, cu un procent care a uimit întreaga clasă politică locală (14%).
Succesul lui Afloroaei se datorează lui, celor care l-au ajutat în campanie, dar mai ales cetăţenilor care l-au votat.Dionisie
Afloroaei a fost de departe cel mai bun candidat din aceste alegeri (cele mai bune afişe, cel mai bun program, cea mai bună carte de vizită, cea mai bună prestaţie în comunicarea cu oamenii), atuuri pe care alegătorii păşcăneni le-au observat şi au dorit să fie valorificate spre binele comunităţii.
Păşcănenii care l-au votat i-au acordat încrederea ca independent, şi nu ca reprezentant sau susţinător a unui partid politic. Acum, pentru el campania electorală s-a terminat. Nu mai este candidat, ci consilier local independent al păşcănenilor, şi nu al partidelor politice sau al grupurilor de interese.
Odată cu el, şi ziarul „Orizontul” a încetat campania electorală, revenind la a scrie despre problemele păşcănenilor.
Ziarul „Orizontul” nu se va implica în turul doi al acestei campanii electorale în nici un fel, din mai multe motive. Primul ar fi că ne dorim să fim consecvenţi ideii cu care am pornit la drum în programul „Schimbare şi Progres” al independentului Dionisie Afloroaei. Ne-am exprimat atunci un punct de vedere faţă de politicieni, inclusiv faţă de cei care acum au rămas să lupte pentru putere, deci nu putem spune acum altceva.

Continuare in Ziarul Orizontul

marți, 29 aprilie 2008

Slugile comuniştilor au început manipularea

Nici bine nu a început campania electorală, şi ziariştii mercenari au şi început să îşi pună în practică talentele, şi anume dezinformarea şi manipularea maselor. Cu riscul de a deveni din nou ţinta acestor mizerabili, voi arăta şi de această dată care este realitatea, aşa cum o percepem noi, cei de la „Orizontul”, pe baza experienţei jurnalistice pe care o avem faţă de dezinformările aruncate pe piaţă.
Consider că este extrem de important ca măcar acum, în anul 2008, păşcănenii să voteze în cunoştinţă de cauză, pe baza unor informaţii corecte şi nicidecum prin şantaj şi manipulare. Revenind la ziariştii securişti, aduc din nou în discuţie ceea ce spuneam în editorialul trecut, şi anume că presa va fi aruncată chiar în linia întâi a luptei electorale, la alegerile locale.
Prima dovadă este recenta ediţie a unei fiţuici plină de invective, patronată de şantajistul Cristian Droanţă, care, în mod suprinzător, a devenit principalul vehicul de imagine al candidatului Cristian Amariei.
Trecând peste faptul că „ziaristul” navetist politic schimbă partidele precum şosetele, ceea ce evidenţiază practicile oportuniste şi demagogice cu care nu se sfieşte să se afişeze, este important să analizăm conţinutul unui articol plin de minciuni şi inexactităţi.
Sub titlul „Pantazi conduce detaşat în opţiunile păşcănenilor”, mercenarul Cristian Droanţă prezintă aşa-zisele rezultate ale unui sondaj de opinie, realizat la începutul anului curent de către PSD.
Continuare in ziarul Orizontul

HRISTOS A INVIAT !

luni, 18 februarie 2008

De ce am ales să sprijin un tânăr independent în lupta electorală pentru Primaria Paşcani

M-a sunat pe mobil Neculai Răţoi şi m-a sfătuit să scap de nevastă şi de avocat. Altfel, o să ajung rău de tot! Discuţia a avut loc zilele trecute, imediat după şedinţa Consiliului Local, atunci când Dionisie Afloroaei, candidatul independent la Primăria Paşcani, a depus la Registratură o adresă prin care i-a cerut demisia din funcţia de primar. Conform primarului glumeţ, ar trebui să-mi concediez avocatul şi chiar să-l scot din oraş (deşi nu-mi este angajat, ci eu sunt unul dintre clienţii cabinetului său), pe motiv că acesta mi-ar fi pierdut procesele, afirmaţie deloc adevărată. Ar mai trebui să scap şi de soţie pentru că, în mintea prim-secretarului, ea este principala vinovată de articolele critice publicate în ziarul „Orizontul”, la adresa lui. Timp de aproape 30 de minute, primarul Paşcaniului a debitat tot felul de prostii, de la ameninţări gen „cineva îţi va veni de hac imediat”, la declaraţii stupide cum că este singurul om din Paşcani care m-a ajutat şi iubit cu adevărat, până la promisiunea că s-ar da deoparte şi ar lăsa pe altcineva să candideze, dacă aş fi de acord să-l execut mediatic pe duşmanul său de moarte Leonard Rusu.
Fac aceste dezvăluiri dintr-o discuţie telefonică, deoarece Neculai Răţoi şi-a făcut un obicei din a mă suna şi a mă ameninţa, fără nici o jenă, ori de câte ori simte că a pierdut sau îşi pierde controlul. Îi răspund pe această cale că nu am de gând să-mi schimb soţia şi nici măcar avocatul, iar propunerile şi ameninţările să şi le bage în fund !
Singurele schimbări esenţiale pe care mi le doresc în viitorul foarte apropiat sunt înlocuirea lui din funcţia de primar, dar nu cu un alt comunist şi nici cu altul din garnitura de rezervă a sistemului mafiot pe care îl conduce, şi reformarea la sânge a administraţiei şi a serviciilor publice locale. Eu, personal, am ales să-l sprijin pe tânărul Dionisie Afloroaei, viitorul primar al Paşcaniului, şi fac această declaraţie în mod public pentru ca, atât politicienii cât şi ziariştii mercenari din solda acestora, să nu-şi mai chinuie neuronii pentru a afla ce va face Cojocaru şi ziarul „Orizontul” în această campanie. Mai exact, atât eu cât şi colegul Emilian Şcoldan, am hotărât să ne punem la dispoziţie toate capacităţile, toată experienţa şi priceperea de care dispunem pentru ca păşcănenii să aibă o alternativă credibilă şi valoroasă la alegerile locale din 2008. Nu o facem pentru bani, ci din resurse proprii. Ne implicăm în această campanie doar din dorinţa de a se face o schimbare radicală şi de viitor la conducerea Paşcaniului.
Continuare in ziarul Orizontul

luni, 14 ianuarie 2008

Anul şobolanului, sfârşitul epocii Răţoi?!

Preşedintele Societăţii Ruseşti de Astrologie, Aleksandr Zaraev, prezicea zilele trecute că anul 2008, anul şobolanului, după zodiacul chinezesc, este anul în care se vor produce schimbări, mai ales în politică, „vechii lideri pleacă, lăsând loc altora tineri”. Ce bine ar fi dacă măcar previziunile astrologice s-ar verifica în mereu surprinzătoarea republică Răţoi. După părerea mea, fără exagerări, anul pe care tocmai l-am început va fi cel mai important din istoria recentă a Paşcaniului.
Totodată va fi şi cea mai dură, dar şi spectaculoasă perioadă, pentru că abia acum, după 17 ani de la revoluţie, se pregăteşte detronarea sistemului comunist şi la Paşcani. Anul şobolanului a început pe scena politică locală cu două evenimente deloc de neglijat. Primul, şi cel mai important, a fost anunţul surprinzător al unui tânăr apolitic şi bine pregătit profesional, de a candida ca independent pentru funcţia de primar al municipiului Paşcani. Conform statisticilor media, tot ce s-a scris până acum despre tânărul Dionisie Afloroaie a trezit un mare interes în rândul păşcănenilor, scrisoarea prin care îşi anunţa candidatura ajungând deja pe primul loc în rândul celor mai citite ştiri de pe ediţia electronică a ziarului „Orizontul”.
Cel de-al doilea eveniment este demisia surprinzătoare a democratului Ioan Ioniţă din funcţia de consilier local. El motivează că a făcut-o din motive profesionale. Eu cred că la mijloc sunt interese politice care urmează cât de curând să iasă la iveală. Mă refer la faptul că nu ar fi exclus ca Ioan Ioniţă să candideze la funcţia de primar al municipiului Paşcani, din partea PD-L-lui, sau chiar ca independent, deoarece atât în rândul democraţilor cât şi al liberal-democraţilor sunt din ce în ce mai multe voci care contestă candidatura lui Leonard Rusu.
Continuare in ziarul Orizontul
[ Editeaza Sterge ]

vineri, 14 decembrie 2007

Cum arata Pascaniul acum 3-4 decenii