sâmbătă, 28 iunie 2008

Începutul schimbării. În bine sau în rău?!

După două decenii de dictatură sub cizma lui Neculai Răţoi, pe 15 iunie 2008 păşcănenii au ales schimbarea. Mai ales tinerii şi intelectualii s-au mobilizat ca niciodată şi au votat în favoarea liberalului Grigore Crăciunescu. Evident, nu a fost un vot de simpatie pentru câştigător, ci un vot de sancţiune socială anti-PSD, împotriva lui Răţoi şi a întregului sistem mafiot pe care l-a creat şi întreţinut 18 ani de zile pe spinarea păşcănenilor. Un vot pentru schimbare, plin de ură şi speranţă!
Principalul beneficiar al acestei conjuncturi este liberalul Grigore Crăciunescu, care a câştigat funcţia de primar al Paşcaniului. Deşi a făcut greşeli mari în campania electorală şi a avut un program electoral lipsit de consistenţă, Crăciunescu merită felicitat în acest moment pentru succesul obţinut.Din statistici reiese că a reuşit să adune în favoarea sa atât voturile lui Leonard Rusu, cât mai ales pe cele ale fostului candidat independent.
Crăciunescu a fost principalul beneficiar al campaniei electorale „Schimbare şi Progres”, a lui Dionisie Afloroaei, dar şi a activităţii jurnalistice din ultimii 4 ani de zile a ziarului „Orizontul”, care a criticat în mod constant derapajele administraţiei locale. Ex-deputatul liberal a simţit bine pulsul păşcănenilor şi le-a exploatat la maxim aşteptările printr-o campanie populistă, o campanie de atitudine, şi nu bazată pe programe şi proiecte.Greul pentru Crăciunescu şi echipa lui abia începe.

Continuare in ziarul Orizontul

Pactul cu Diavolul ?!

La începutul anului, vă aduceam la cunoştinţă că eu şi colegul meu Emilian Şoldan, de la ziarul „Orizontul”, îl sprijinim în campania electorală pe independentul Dionisie Afloroaei şi nu pe social-democratul Dumitru Pantazi, liberalul Grigore Crăciunescu sau democrat-liberalul Leonard Rusu.
După o campanie deloc uşoară, la 1 iunie 2008 păşcănenii au decis ca independentul Dionisie Afloroaei să meargă mai întâi în Consiliul Local, reuşind să se claseze pe locul IV în cursa pentru Primăria Paşcani, cu un procent care a uimit întreaga clasă politică locală (14%).
Succesul lui Afloroaei se datorează lui, celor care l-au ajutat în campanie, dar mai ales cetăţenilor care l-au votat.Dionisie
Afloroaei a fost de departe cel mai bun candidat din aceste alegeri (cele mai bune afişe, cel mai bun program, cea mai bună carte de vizită, cea mai bună prestaţie în comunicarea cu oamenii), atuuri pe care alegătorii păşcăneni le-au observat şi au dorit să fie valorificate spre binele comunităţii.
Păşcănenii care l-au votat i-au acordat încrederea ca independent, şi nu ca reprezentant sau susţinător a unui partid politic. Acum, pentru el campania electorală s-a terminat. Nu mai este candidat, ci consilier local independent al păşcănenilor, şi nu al partidelor politice sau al grupurilor de interese.
Odată cu el, şi ziarul „Orizontul” a încetat campania electorală, revenind la a scrie despre problemele păşcănenilor.
Ziarul „Orizontul” nu se va implica în turul doi al acestei campanii electorale în nici un fel, din mai multe motive. Primul ar fi că ne dorim să fim consecvenţi ideii cu care am pornit la drum în programul „Schimbare şi Progres” al independentului Dionisie Afloroaei. Ne-am exprimat atunci un punct de vedere faţă de politicieni, inclusiv faţă de cei care acum au rămas să lupte pentru putere, deci nu putem spune acum altceva.

Continuare in Ziarul Orizontul